Alexandru Rafila: „Autorizațiile pentru cele două medicamente antivirale inovative anti-COVID, emise miercuri”

Publicat: 05/01/2022, 16:43

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat că în cursul zilei de miercuri vor fi emise autorizaţiile pentru nevoi speciale în cazul a două medicamente antivirale inovative pentru tratamentul bolnavilor de COVID.

Potrivit oficialului, de aceste medicamente vor beneficia pacienţii aflaţi în risc, cu comorbidităţi, care, în cazul infecţiei, vor primi aceste antivirale încă din primele zile de boală.

„Ieri, comisia de boli infecţioase, după multiple întâlniri, a definitivat o estimare a necesarului de medicaţie antivirală. Astăzi deja emitem autorizaţiile pentru nevoi speciale pentru cele două medicamente inovative care se află la dispoziţie. De ele vor beneficia pacienţii aflaţi la risc, cu comorbidităţi, care, în cazul infecţiei, vor primi aceste antivirale încă din primele zile de boală. Sigur, ele nu sunt necesare pentru toate persoanele infectate. Medicaţia antivirală trebuie utilizată cu prudenţă şi numai după un anumit algoritm de investigaţii, care se adresează pacienţilor care îl pot primi, pentru că medicaţia antivirală este o medicaţie cu un grad de toxicitate destul de important şi pacientul trebuie evaluat înainte, încât să poată să i se administreze acest tip de medicaţie”, a mai spus ministrul în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Guvern.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Simona Halep și Milionarul Dorin Mateiu. Relația Secretă care uimește România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
"Povestesc cu rușine". Ce i-a transmis Daniel Balaciu din închisoare Danei Roba?! Conversațiile telefonice surprinzătoare
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
×